Finantare de 90% pentru panouri

Bani pentru panouri solare: 90% finantare nerambursabila

24 OCTOMBRIE 2004:

25.000 de lei de la stat pentru instalatiile de energie alternativa

Attila Korodi, ministrul mediului, a participat la videochat pe stirileprotv.ro si a vorbit despre proiectul Ministerului Mediului legat de sistemele alternative de energie:

Cele mai importante declaratii ale ministrului mediului:

Montarea echipamentului aduce cu sine o reducere din pretul platit pentru incalzirea casei cu pana la 30%, iar in cazul incalzirii apei reducerea ajunge la 60%.

Bugetul pentru acest proiect este de 110 milioane de euro.

Companiile trebuie sa functioneze de cel putin sase luni pentru a putea fi acceptate de Minister.

Suma maxima platita de Minister include si TVA-ul aferent. Pompele de caldura sunt subventionate de stat.

Ministerul Mediului sponsorizeaza achizitionarea de: generatoare electrice, pompe si panouri solare.

Pretul unui panou solar variaza intre 2000 si 4000 de euro. Platim si proiectarea si manopera. Nu vom plati conexiunea la apa rece sau electricitate, afirma Korodi.

Daca montarea nu e urmata de un proces-verbal al beneficiarului, Ministerul nu va plati nimic.

Programul se va derula in resedintele de judet, afirma ministrul Mediului.Pana la inceputul lunii decembrie va aparea un ghid despre acest program. Firmele care vor sa fie validate trebuie sa depuna dosare intre 1 si 28 noiembrie.

Prioritate vor avea cei care vor merge primii. In majoritatea oraselor mari, va fi o concurenta intre firme. Mare atentie la ce firma alegeti: echipamentele trebuie sa fie solide si sa corespunda criteriilor Uniunii Europene. De asemenea, firmele trebuie sa ofere garantie de trei ani.

Pretul cel mai ridicat va fi, probabil, cel al pompelor care capteaza temperatura solului.

Cu ce data incepe acest program?

20 decembrie intr-o prima faza, dar incepand cu 5 ianuarie cei interesati poti contacta instalatori validati.

Acte necesare pentru instalarea panourilor solare

Persoanele trebuie sa:

posede cetatenia romana

 sa detina un act de propietate/comodat caz in care este necesar un act notarial prin care proprietarul  sa-si dea consimtamantul;

sa contacteze un instalator validat;

plata;

achizitia si montarea.

"Daca vor toti locatarii sa-si instaleze panouri solare, se va face o singura cerere in numele asociatiei de locatari", anunta Korodi.

Ministerul Mediului se angajeaza sa plateasca 90% din costurile sistemelor de incalzire alternativa cu conditia ca cei interesati sa le cumpere de la firmele agreate de minister.

Proiectul va functiona pe sistemul "Rabla". Adica se vor alege mai multe firme care vand sisteme de energie alternativa si se va da o prima in cazul in care doriti sa va montati un astfel de sistem. Tot ceea ce trebuie sa faceti este sa contactati una dintre firmele acceptate in program.

Dupa ce un panou va va fi montat pe casa, veti achita doar 10% din pret, iar firma va merge sa-si incaseze restul banilor de la stat. Trebuie sa mai stiti ca puteti opta pentru mai multe sisteme de energie alternativa: solara, eoliana sau chiar si geotermala.

 

24 OCTOMBRIE 2004:

Acte necesare obtinerii subventiei pentru panouri solare

Programul Casa Verde, prin care romanii vor putea sa isi instaleze sisteme de incalzire solara, demareaza in 2009, incepand cu data de 5 ianuarie.

Ministerul Mediului, prin care se desfasoara acest program, similar programului Rabla, a prezentat care sunt pasii pentru aplicarea la o astfel de subventie. Persoanele fizice interesate isi vor putea depune dosarul pentru achizitia sistemului de incalzire la unul dintre agentii care comercializeaza si instaleaza astfel de sisteme, si care vor fi validati de Administratia Fondului pentru Mediu. Lista acestor agenti va fi pusa la dispozitia publicului in jurul datei de 20 decembrie, atat pe site-ul Ministerului Mediului, www.mmediu.ro, cat si pe cel al Administratiei Fondului pentru Mediu, www.afm.ro. Odata selectat unul dintre acest agenti instalatori, dosarul impreuna cu o cerere de inscriere se depune la sediul agentului care va emite nota de acceptare.

Incepand cu data de 5 ianuarie 2009 – data la care oricine se poate inscrie in program printr-un simplu dosar care trebuie sa contina urmatoarele documente :

- actul de identitate, in copie;
- copia legalizata dupa actul de proprietate, de concesiune sau de locatiune, al imobilului pentru care se achizitioneaza sistemul de incalzire;
- actul autentificat de notarul public, prin care proprietarii sau coproprietarii isi exprima acordul de efectuarea lucrarilor de instalare a sistemului, daca este cazul;
- si copia dupa documentul care atesta o situatie particulara: casatorie, desfacere casatorie, schimbare nume si/sau prenume etc.

Persoanele fizice care vor sa instaleze sistemele curate in propriile locuinte si care vor beneficia de finantarea de 90% - nu vor primi suma de bani in mod direct – aceasta fiind virata in contul instalatorului ales, imediat dupa ce sistemul este functional in locuinta solicitantului.

www.infolegal.ro

23 OCTOMBRIE 2008 TVR1:

Bani pentru înlocuirea sistemelor clasice de încălzire

Românii vor primi până la 25 de mii de lei sprijin de la stat pentru a-şi monta panouri solare, pompe de căldura şi alte sisteme nepoluante pentru apă caldă, încalzire şi curent electric pentru locuinţe.

520 de milioane de lei au fost alocaţi pentru anul viitor, prin programul "Casa Verde".

Banii vor veni de la Fondul de Mediu, din taxa auto de poluare.

Video : http://www.tvr.ro/?play=49246

23 OCTOMBRIE 2008

     Attila KORODI, Ministrul Mediului si Dezvoltarii Durabile, a sustinut in aceasta dimineata o Conferinta de Presa ce a avut ca subiect programul de finantare a persoanelor fizice pentru proiecte de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încalzire cu sisteme care utilizeaza energie solara, energie geotermala si energie eoliana sau alte sisteme care conduc la îmbunatatirea calitatii aerului, apei si solului.


Prezentam in continuare transcrierea discursului sustinut de Ministrul Mediului si Dezvoltarii Durabile:

"Doamnelor si domnilor, bine v-am gasit
Ma bucur ca ati dat curs invitatiei noastre

 

V-am invitat in acest decor aparent "gri", dar "foarte verde", daca e sa vorbim de panourile solare instalate la aceasta inaltime - o sursa clara de claldura pentru aceasta cladire, si in acelasi timp o sursa sigura de diminuare a facturilor lunare de intretinere. Subiectul pe care vreau sa-l fac cunoscut romanilor – ii priveste si sunt convins ca o sa-i si intereseze intr-o mare masura! Astazi vreau sa lansam programul pe care Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile l-a gandit pentru ecologizarea caselor din tara noastra – de asta am sa-i spun pe scurt, programul “Casa Verde” – destinat tuturor persoanelor cu domiciliul in Romania.

Ce presupune concret proiectul nostru?

Presupune finantarea persoanelor fizice prin Fondul de Mediu a unor investitii, precum cea de aici, intr-un cuantum important, adica, in proportie de 90% (dar nu mai mult de 25.000 de lei)!

Sunt convins ca nu ma auziti pentru prima oara vorbind despre acest program: l-am promis inca din vara anului trecut, ca o continuare a politicii pe care am dus-o pentru incurajarea utilizarii energiilor regenerabile – si pentru stimularea efectiva a acestui sector, dupa modele europene de succes. Astfel de proiecte vor functiona foarte bine in Romania, mai cu seama ca harta solara, dar si cea eoliana – pe care vi le prezentam, deja, cu un an in urma – denota un potential bun al tarii noastre pentru utilizarea unor tehnologii curate.

Si pentru ca am pomenit de tehnologii: acestea nu mai sunt de mult o problema, ele exista deja pe piata, chiar si pe piata din Romania - si ma refer la panouri solare, pompe de caldura, chiar minieolienele - exemple care ne vin tuturor in minte, ca idei de ecologizare a propriei locuinte.

Insa, daca ne vin si ne veneau si pana acum in minte, nu prea ne erau si la indemana, din cauza costurilor ridicate si a timpului lung de amortizare a unor astfel de investitii. Programul Ministerului Mediului vrea sa excluda aceste problema a costurilor efective, si sa incurajeze aceasta metoda de ecologizare a locuintelor din Romania prin sisteme de incalzire care utilizeaza tehnologii curate. Desigur, nu doar finantarea - pe care o vom asigura in proportie de 90% din costurile cerute de achizitia unui astfel de sistem – reprezinta un avantaj notabil al acestui program! Avantaje importante sunt si cele care se vor simti in timp: adica, scaderea facturii la apa calda cu circa 60%, iar cea la incalzire, cu circa 30%. Desigur, pentru cei interesati, aceste castiguri pentru buzunarul fiecaruia sunt deja cunoscute!

Sunt aproape sigur ca intrebarile la care inca romanii nu au raspuns se refera la: Cum pot intra in acest program? Cand pot face asta? Si mai ales - In ce fel?
Permiteti-mi sa ofer raspunsuri simple si la aceste intrebari, dar nu inainte de a face o mica mica paranteza: in momentul in care am elaborat ghidul de finantare, am vrut sa scurtam pe cat se poate drumul spre intrarea in acest program. Pe de alta parte, am incercat alocam o suma globala cat mai mare si sa stabilim un plafon care sa sustina cat mai multi romani sa-si cumpere sisteme de incalzire prietenoase cu mediul, dar si cu buzunarul fiecaruia.

Concret, este vorba pentru prima etapa de finantare, de un buget total de 520 de milioane de lei, dintre care 400 de milioane - adica aproximativ 110 milioane de euro – sunt pentru persoane fizice, dar pot fi accesate si de asociatii de locatari sau de ONG-uri. Si acum am sa intru in raspunsuri punctuale... Cum functioneaza acest program pentru persoanele fizice? Ca sa aveti o imagine, pot sa va spun ca principiul de functionare este aproape similar cu cel al programului de innoire a parcului auto, altfel spus, celebrul program RABLA.

Cum pot intra, prin urmare,romanii in acest program? Respectand 3 pasi simpli:

  1. Cetateanul isi va depune dosarul pentru achizitia sistemului de incalzire la unul dintre agentii care comercializeaza si instaleaza astfel de sisteme, si care vor fi validati de Administratia Fondului pentru Mediu. Prin urmare, primul pas pe care cetateanul il va face, va fi sa urmareasca lista cu agentii care au trecut de etapa validarii. Aceasta lista va fi pusa la dispozitia publicului in jurul datei de 20 decembrie, atat pe site-ul Ministerului Mediului, www.mmediu.ro, cat si pe cel al Administratiei Fondului pentru Mediu, www.afm.ro, si, foarte probabil, o veti putea regasi si in mass-media.
  2. Urmeaza al doilea pas: veti alege unul dintre acesti instalatori validati, in functie de tipul de echipament pe care vreti sa-l achizitionati si veti depune dosarul la acesta, insotit de o cerere de inscriere.
  3. Pasul trei: Obtinerea notei de acceptare – aceasta va fi eliberata de instalatorul validat la care ati depus dosarul!
De cand pot incepe romanii demersurile de obtinere a unei note de acceptare? Incepand cu data de 5 ianuarie 2009 – data la care oricine se poate inscrie in program printr-un simplu dosar care trebuie sa contina urmatoarele documente :
  • actul de identitate, în copie;
  • copia legalizata dupa actul de proprietate, de concesiune sau de locatiune, al imobilului pentru care se achizitioneaza sistemul de incalzire;
  • actul autentificat de notarul public, prin care proprietarii sau coproprietarii îsi exprima acordul de efectuarea lucrarilor de instalare a sistemului, daca este cazul;
  • si copia dupa documentul care atesta o situatie particulara: casatorie, desfacere casatorie, schimbare nume si/sau prenume etc.

As mai vrea sa fac trei precizari, importante in opinia mea: prima se refera la faptul ca cetatenii care vor sa instaleze sistemele curate in propriile locuinte si care vor beneficia de finantarea de 90% - nu vor primi suma de bani in mod direct – aceasta va fi virata in contul instalatorului pe care l-ati ales, imediat dupa ce sistemul este functional in locuinta dumneavoastra! A doua precizare importanta se refera la faptul ca programul se va desfasura de acum incolo anual, in perioada 5 ianuarie – 5 decembrie! Cu alte cuvinte, aveti la dispozitie un an intreg pentru inscriere, achizitie si instalarea efectiva a sistemului!

In al treilea rand, tin sa va precizez ca pana la inceputul lunii decembrie, Ministerul Mediului va elabora un Ghid al cetateanului, pe care il veti putea accesa si descarca prin pagina de web a ministerului, sau il puteti solicita in scris la Ministerul Mediului – pentru a va putea fi pus la dispozitie. La fel puteti proceda si pentru obtinerea listei instalatorilor validati – pentru a sti exact unde trebuie sa depuneti dosarele pentru inscrierea in program.

M-am referit si am insistat pana acum asupra felului in care fiecare persoana poate sa beneficieze de acest program. Trebuie sa va spun, insa, ca programul de inlocuire a sistemelor clasice de incalzie cu cele bazate pe energii verzi este destinat si persoanelor juridice: fie ca vorbim de autoritati publice locale, de operatori economici, de unitati de invatamant sau de organizatii neguvernamentale!

Desigur, in aceste cazuri, procentele si plafoanele de finantare difera. De exemplu, in cazul operatorului economic, finantarea poate ajunge pana la jumatate din costul unui astfel de echipament (dar nu mai mult de 250.000 de lei pentru un sistem). In cazul primariilor sau al scolilor, Fondul pentru Mediu va suporta pana la 60% din costurile investitiei (dar nu mai mult de 300.000 de lei pentru un sistem).

Iar in cazul organizatiilor neguvernamentale finantarea poate ajunge pana la un nivel similar cu cel pentru persoanele fizice, adica 90% (dar nu mai mult de 25.000 de lei). Modalitatile de participare la program difera, in cazul persoanelor juridice, fata de cele ale cetateanului, cu exceptia ONG-urilor. Le veti gasi detaliate in ghidul de finantare, care va putea fi accesat, de asemenea, incepand cu saptamana viitoare, pe site-ul Ministerul Mediului si al Administratiei Fondului pentru Mediu."

 

21 OCTOMBRIE 2008

     Asociaţiile de locatari şi cei care locuiesc la casă ar putea accesa, chiar din 2008, o finanţare nerambursabilă de 90% din suma necesară instalării de panouri solare pentru încălzire după aprobarea reglementărilor necesare, a spus ieri (15 octombrie 2008) şeful Administraţiei Fondului de Mediu (AFM), Mihai Toti.       

     Astfel, cetăţenii vor putea să-şi completeze sau să-şi înlocuiască sistemele clasice de încălzire cu panouri solare, dacă vor face dovada că au posibilitatea să contribuie cu 10% din suma totală pentru realizarea investiţiei şi dacă vor face o cerere în acest sens.

     "Programul va fi asemănător celui de înlocuire a parcului auto, în sesul că vor fi mai multe firme care vor putea depune oferte, noi le vom valida pe cele care îndeplinesc criteriile legale şi le vom face cunoscute. Ulterior, cetăţeanul sau asociaţia de locatari va trebui să-şi exprime dorinţa de a-şi monta panouri solare sau pompe de căldură şi va trebui să arate că dispune de cei 10% necesari", a mai spus Toti.

     Banii pentru realizarea de proiecte de încălzire din resurse alternative (panouri solare, instalaţii eoliene, surse geotermale) ar putea fi alocaţi în noiembrie sau decembrie, după finalizarea Ghidului de finanţare şi parcurgerea ultimelor aprobări:

     "Noi avem deja bani de la bugetul de mediu, care pot fi alocaţi pentru proiecte încă din 2008. După îndeplinirea tuturor procedurilor birocratice, va fi cunoscută suma disponibilă şi, implicit, numărul proiectelor care pot demara din acest an. Pot să vă spun că sumele acordate nu vor fi mici", a adăugat şeful AFM.

Banii pentru panouri solare, vor proveni şi din taxa de poluare auto.

     Finantarea nerambursabila pentru aceste proiecte va fi acordata din sumele stranse la Fondul de mediu, inclusiv din taxa de poluare auto. Senatorii au votat insa, la inceputul lunii septembrie, restituirea banilor proveniti din taxa auto, urmand ca o decizie finala in acest sens sa fie luata de Camera Deputatilor.

     Dacă pentru cei care locuiesc la casă nu este nevoie decât de acordul şi dorinţa proprietarului de a-şi instala astfel de resurse alternative de energie, pentru persoanele care locuiesc la bloc este nevoie de acordul tuturor proprietarilor sau locatarilor.

     Pentru stabilirea tipului de panou indicat pentru încălzirea locuinţei sau blocului trebuie luate în calcul mai multe criterii, printre care numărul de locuitori care vor beneficia de acest tip de energie şi consumul mediu pentru fiecare. In plus, deoarece este vorba de bani publici, dupa cum a precizat presedintele AFM, panourile se vor da la cheie si vor fi efectuate inspectii periodice, astfel incat sa nu existe fraude in acest domeniu.

     In septembrie, secretarul de stat in Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile (MMDD) Lucia Ana Varga, anuntase ca ministerul vrea sa aprobe, prin ordin ministerial, in cel mult trei saptamani, ghidurile de finantare pentru montarea de panouri solare pe locuinte, astfel incat persoanele fizice si asociatiile de locatari sa fie incurajate sa renunte la vechile forme de producere a apei calde, de tipul boilerelor, pentru a recurge la energii mai putin poluante.

     În prezent, din Fondul de mediu sunt în curs de finanţare zece proiecte pentru creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile, în valoare de 49,9 milioane lei, din care două vizează producerea şi distribuţia apei calde menajere cu ajutorul panourilor solare. Finanţarea nerambursabilă pentru acestea depăşeşte 356.800 lei.

     Conform reglementărilor Uniunii Europene (UE) România va trebui să producă 20% din energie prin resurse regenerabile până în 2020.

Sursa: Realitatea TV

 

Vrei panouri solare? Statul iti plateste 90% din costuri

Vin vesti bune pentru cei care vor sa plateasca mai putin la factura de intretinere sau la cea de curent. La sfarsitul lunii viitoare, incepe programul care ofera bani pentru sisteme de incalzire cu energie regenerabila.

Adica, daca iti instalezi panouri solare sau generatoare eoliene statul se angajeaza sa plateasca 90% din costuri.

Ministerul Mediului a anuntat deja ca va merge dupa principiul aplicat in programul Rabla. Adica va alege mai multe firme care vand sisteme de energie alternativa si va da o prima in cazul in care doriti sa va montati un astfel de sistem. Tot ceea ce trebuie sa faceti dumneavoastra este sa contactati una dintre firmele acceptate in program.

Dupa ce un panou va va fi montat pe casa, veti achita doar 10% din pret, iar firma va merge sa-si incaseze restul banilor de la stat. Trebuie sa mai stiti ca puteti opta pentru mai multe sisteme de energie alternativa: solara, eoliana sau chiar si geotermala.

Un panou pentru incalzirea apei costa in medie 500 de euro. Panourile fotovoltaice, care genereaza curent electric sunt si mai scumpe. Pretul unuia se ridica la 5.000 de euro si va poate acoperi 30% din consumul de energie. Dupa ce au aflat de programul Ministerului Mediului, romanii au inceput sa se intereseze de ele.

De luna viitoare firmele care vand sisteme de energie regenerabila vor putea sa se inscrie in program. Dupa ce vor fi acceptate, lista lor va fi facuta publica, iar oamenii le vor putea cumpara produsele.

Sursa: ProTV